DESPRE LUCRURILE SIMPLE (41) - SHOEBOX

Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2018.

- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!

CUTIA DE PANTOFI

Ploua, poate că nu infernal, dar urâcios sigur. În stația de autobuz, pe sub streșini, eram aciuați vro douăzeci de oameni. Nu mai era niciun spațiu liber. Le văd cum se apropie, două țigănci și vro trei copii. Jumătate și-au găsit adăpost mult înainte de raza mea vizuală. Dar o fetiță, un băiețel și o mamă au venit exact în locul în care eu nu reușisem nici să bat pasul pe loc făr să încasez pentru asta juma de kil de apă pe creștet. 

Și mama și fiica țin într-o mână câte o cutie de pantofi îmbrăcată în hârtie de cadouri. Zâmbesc pachetelor pentru că într-un an am participat și eu c-o astfel de donație. A fost atunci un efort financiar ș-am crezut că toate darurile vor sfârși la coșul de gunoi. Aveau pe ele o etichetă lungă din care nu am putut citi decât 2017. Băiețelul e în brațele mamei sub o umbreluță. Mama are cizme scâlciate, o haină lungă din scai negru peticită într-un lateral cu ață albă. Are burta plină cu un alt bebeluș. Își apropie nasul de gurița băiețelului și acesta râde în hohote. Sunt atentă la fetiță în timp ce chiuiturile de bucurie continuă. Își tot îndeasă degetele pe sub capacul cutiei de pantofi în speranța că va descoperi ce ascunde. E sigilată bine cu bandă albă pe care scrie la nesfârșit cu negru HOPE * TEAM * HOPE * TEAM. Îi privesc hipnotizată cârlionții negri de pe frunte. Are sprâncene groase și gene lungi. E atât de frumoasă că-mi dau lacrimile. Mă mai uit cu coada ochiului la burta pân la gură de lângă mine și la copilașul care zâmbește știrb sub o umbrelă prea mică și bocesc de-a binelea. Urcată-n autobuz, tot în preajma lor, îmi zic cu năduf: chiar tre să mă caut la psihiatru pentru lacrimile astea făr de stavilă și cauză. Mă uit în continuare la fetița cu păr de abanos ș-aud ca din altă viață:  Marușkaaaa!!!! Da, asta era, Deșteapto! Are chipul mătușii mele. Doar pe fruntea sa am mai văzut păr negru rânduit inele, ochi verzi umbriți de gene grele. Uf, cât mi-i de dor de Ea și cât de fericită sunt că morții mei dragi încă-mi bântuie multe dintre gânduri. 

_________________

Alte fericiri din borcănaș:

38. Dragă Moș Crăciun (ultimul bilețel din 2017 cu trimiteri spre întreaga colecție a primilor doi ani)

39. Muntele

40. G.