miercuri, 31 ianuarie 2018

DESPRE LUCRURILE SIMPLE - G.



G. se miră adesea despre cât de strașnici îs oamenii din viața mea, făr să priceapă că e din liga celor foarte speciali de la începuturi. (Zambetania, 2014)

După ce am hotărât că astă scrisoare va fi dar aniversar,  mi-am ales o dimineață în care să fiu observator pentru tine. 
  • Scuze pentru întrerupere, mi-a sărit Veve pe un deget, hipnotizat probabil de mișcarea lui pe taste. 
Asta-nseamnă că sunt în birou, în dormitor are interdicție și o respectă cu sfințenie chiar de-i singur acasă. N-aș fi vrut ca primele vești să fie despre motan. Iaca,  așa se petrec trebile: după ce i-am dat bucăți din turta dulce de-o mănânc de la Lidl, amuș e cu ochii pe pungă.  Aia cu bandă roz, de mai ești interesată de dulcegăriile lidloase ce le recomand.

În stânga am doi minioni și bradul împodobit. Îl desgătesc când om monta piscina în curte, la vară. Mă simt foarte acasă în camera aceasta în care am reușit deloc să armonizez culorile: draperii vișinii, covor verde, așternut portocaliu. În fața mea B. se străduie să-mi crească viteza de mișcare a laptopului. Îl am cu împrumut pe al său. Îmi trebuiau, în ultima vreme,  șase ceasuri să scriu un text.  Ziceam acu juma de oră, nu găsesc diacriticele, de aia-s molcomă, că am fost observator pentru tine. Și ce văz  în secunda în care-mi propun să fiu atentă pentru raport?! 
  • O venit B. să pună semnul de întrebare, eu nu l-am găsit. 
Eram pe podul peste Bega, unul dintre ele, sunt foarte multe. Acolo mă lasă autobuzul și după alte zece minute per pedes ajung la laborator. Mă uitam după ce aș putea să-ți desenez în cuvinte. Am văzut într-o secundă ceea ce îți era dedicat. O linie a orizontului perfect dreaptă, trasată cu liniarul, sub ea lumină, deasupra ei întuneric, deși era aproape de ora opt. Mă uit în dreapta: e o biserică foarte colorat luminată noaptea și-mi zic s-o verific pe zi. Deja ploua, se tot chinuia de când plecasem de acasă, după șapte. Ei bine, crucea bisericii era într-un colț de cer senin, ușor însorit, iară restul spațiului era complet cenușiu. M-am bucurat că DD a decupat exact crucea pentru a o lumina. Un cadou mai potrivit pentru tine nici nu putea fi inventat, nu?

Și pentru că darul ăsta nu fu suficient, am primit și eu unul. Am terminat programul la unu jumate. Aci lucru făr de program fix. Era vineri și la unu jumate am ieșit pe ușă. Exact tiparul tuturor vinerilor noastre din ultimii nouă ani ai mei. Sunt atât de fericită cu munca asta, G.! De era și salariul măcar la nivelul celui de-l încasam în urmă cu zece ani, aș fi rămas aci pe veci. Ieri a avut loc un demo cu realizare de rețete de către o persoană din exterior. Vro șase ceasuri doar am căscat gura cu F. la cât de simplu și de efect pot fi asamblate și decorate prăjiturile. Toată seara am vorbit singură de uluire. Într-o altă amiază am fost apelată să ajung la laborator să pregătesc câteva produse pentru o prezentare. Era duminică și mă plimbam cu B. înainte de cină. L-am asigurat că într-o oră termin ce am de făcut. Când m-am uitat prima dată la ceas trecuseră trei și apoi când B. mă sunase că se gătase și a patra, eu înregistrasem în minte doar câteva minute, cel mult cinci. Efectiv intru într-o mașină a timpului când îmi leg șorțul și-mi pun boneta,  din care ies după doișpe, paișpe ceasuri ca și când s-ar fi petrecut doar două.  Este incredibil!

De multe ori mă gândesc de este ceva ce ți-ar plăcea. Sigur ai fi compatibilă cu șefu. Nu le știe pe toate și întotdeauna se sfătuiește cu oamenii care se pricep.  E un fel de Theo și Ștefănuț la un loc când conversează plin de curiozități și făr de întrerupere.  I-am povestit la un moment dat despre tine: mă enervează tanti Gabi că e atât de corectă. A fost concluzia la încheiere, care nu-mi aparține și tu știi.  Inventarul de anu ăsta a durat o oră. Să-ți mai spun cât de savuroasă fu experiența fapticului după cinșpe ani de scriptic trudit cel puțin două săptămâni îngrozitoare? Abia atunci am înțeles că dintre toate contabiliceștile, cel mai mult am urât inventarele. 

A fost zilele trecute o mare expoziție. Câteva cofetării uriașe (și noi) au expus.  Eu nu am găsit exact standul nostru.  Deh, mă orientez la fel de bine! Am ieșit leșinată de acolo. I-am povestit lui B. că habar n-aveam de chiar toate produsele erau comestibile, arătau a obiecte din viitor, perfecte! M-am gândit atunci că singura noastră șansă este gustul.  Din fericire, exact asta simt și clienții. Ne povestea șefu că a auzit de zeci de ori în cele trei zile: dar astea parcă sunt prăjituri de casă.  Și F. e minunată. Îmi seamănă leit în toate apucăturile: obsedată de ordine și curățenie, uneori ștergem frigiderul fiecare de două ori într-un ceas, dar este de zece ori mai rapidă decât mine și mai profesionistă. Bine, eu sunt șefa ei și mi se pare firească situația pentru țara în care trăiesc, ha! Ca să nu mai spun cât de tipică este speța- n care suntem toți trei în laborator și ea are deci doi șefi. 

Ale crește ca-n povești. A fost plecat toată vacanța de iarnă la bunicii de la sat și s-a înălțat c-un cap. Deja îi vin perfect papucii mei. E micul uriaș. Îi place să citească și musai seara trebuie să-mi termin în grabă trebile ca să nu pierd poveștile de noapte bună, care nici nu încep de nu-s ascultătorii atenți. Și adoră matematica și deși nu vreau ca timpul să treacă și mai repede decât deja zboară, tare vreau să cunosc adolescentul de peste zece ani.

Oma e și ea o minune. Mi-o fost atât de teamă să plec de lângă mâna mea de oameni lumină și am primit aci de două ori mai mulți într-un timp atât de scurt. E dureros ce situație au unii dintre pensionari. Nu că nu ai ști. Meniul festiv de sărbători a constat în șnițele din soia, ciorbă cu varză murată și frigănele cu dulceață. A fost delicios, nu-i asta tristețea, ci aceea că după ce-și cumpără medicamentele îi mai rămân bani suficienți cât să moară de foame.

Pe B. după ce că l-am lăsat ultimul, am și terminat cuvintele toate pân la el. Se pregătește intens pentru turul României cu bicicleta, pe care cineva i l-a întrerupt la Bacău, cu doi ani în urmă. Mă bucur de el ca de cel mai de preț dintre daruri. Tot vin spre noi vești despre morți mai mult sau mai puțin așteptate și-n toate clipele nu mă gândesc decât că l-am primit pe Bucurie pentru că-l merit.  Parcă ar fi trăit nouă vieți și ar fi aflat secretul tuturor lucrurilor care contează pân la capăt. Mă încurajează cu laboratorul chiar dacă-s multe-n neregulă. Nici n-ar fi avut de ales, eu sunt foarte fericită acolo încă.

Am slăbit patru kile într-o lună jumate de muncă. Ba azi mi-am cumpărat cu doi lei o pereche de evazați de la Second care o să mă cuprindă abia când voi mai cherde cinci. Alerg cu făina și după ouă zi lumină. Toate se petrec în laborator cu viteză. Chiar vreau să-mi înregistrez pașii, n-am nicio îndoială că sunt douăzeci de kilometri zilnic.  Am o bicicletă pe lista de dorințe, dar la cât de puțini bani am pentru asta, picioarele mele vor mai duce multe mii de metri pe jos. Mixerul pe care mi l-am dorit de Crăciun șede și amuș pe hol nedesfăcut. În schimb,  am primit de la Moș B. un cuptor electric de 63 litri pe care-l folosesc intens. Abia aștept lumina zilelor lungi pentru a prăjituri iară!

Îmi imaginez că ziua ta urmează scenariul anilor trecuți. Pe masă șed cele mai grozave salate, de alea de par complicate, da-s obținute-n doi timpi și una dintre cele mai delicioase prăjituri, tot rapide desigur. În jurul mesei sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Sper că reușești să cobori din tăvălugul și zarva zilelor ăstora și să te bucuri de momentul tău festiv. 

Te-mbrățișez.

La mulți ani, G.! La mulți ani, mama lu G.!

Aoleu! Am uitat taman de Rita să scriu în pomelnicul viilor. A devenit expertă în a înfuleca mâncarea din mâna mea făr să mă atingă. Adică de am o felie de pizza o bagă în gură cu toată palma, dar cumva nu mă rănește. Uneori am impresia că mă înghite pân la cot, atât e de rapidă în operațiunea asta, de nici nu mă dumiresc ce s-o petrecut. Și când ajung seara târziu, după o absență de mai multe ore, se ridică pe două picioare și încearcă să mă pupe. În curând va fi mai înaltă decât mine la schema asta. 

Ai reținut mesajul lui DD, da? Nu contează câți nouri negri te-nconjoară, tu să-ți fii lumină!

Pân ne vedem, ne-auzim și pân ne-auzim, ne citim. 

  • Of, tot am uitat ceva! Cartea pentru tine, ca de fiecare aniversare, încă nu am terminat-o. Încă, adică i-am citit doar titlul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu