sâmbătă, 14 octombrie 2017

EXTRACONJUGAL - MIHAI RADU



Îl citesc pe Mihai Radu de mulți ani la ziar și pe Facebook. Am lecturat în 2014 Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut - ACI.  Continuarea Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor nu mi-o mai căzut gratis în cale, nu am citit-o. Pe lista cărților ce mi le doresc, domnul acesta era de trei ani cu romanul Sebastian, ceilalți și-un câine și anu ăsta am adăugat Extraconjugal.

Când îmi comand cărți am un fix: să fie rotund totalul de achitat, o sută de lei, o sută cincizeci. Așa că atunci când am cumpărat cele trei volume ale Conversațiilor cu Dumnezeu pân la îndeplinirea sumei obsesive am mai selectat câteva titluri și Extraconjugal a fost printre ele. Sunt titluri pe care de nu le achiziționez când îmi atrag atenția, nu le mai vine rândul niciodată. Ăst pericol l-am presimțit pentru cartea de azi. 

Nu m-o prins atât de tare subiectul cărții pe cât o făcut-o scriitura. Omul ăsta are o forță a gândului cum n-am idee să mai fi întâlnit pe undeva. Și ce-i grozav la Extraconjugal e că pe lângă povestea acțiune: toată lumea trădează fidelități conjugale, îs multe gânduri, tone de gânduri. Toată lumea, aia de începusem a zice că-i subiectul romanului, se referă la o familie: mama, tata, fiica divorțată, fiul pe cale să. Cel care povestește este băiatul, Robert Nicula. Mi-o plăcut să rătăcesc prin mintea și viața lui. N-am avut parte de extraconjugal în relațiile mele, dar de multe ori mi-am imaginat  ce aș face. Concluzia fu c-aș trece peste infidelitatea partenerului și de-ar fi situațiunea inversă, l-aș anunța înainte. Este ceea ce gândesc și unele dintre personajele cărții, diferența fiind că în fața realității practice nu știu cât aș funcționa pe teorie. 

Probabil pentru unii dintre cititori este o carte care doare. M-au emoționat foarte mult rândurile care nu au legătură directă cu dramele, ci gândurile omului care visează verzi și uscate-n mintea lui, de cele mai multe ori făr de legătură cu ceea ce trăiește direct or, de-i cu tangențe, analiza e obiectivă căci se privește din exterior, ceea ce e fascinant ca exercițiu. 
...Sosit din partea legal-instituțională a dicționarului "extraconjugal" avea aerul unui unchi bogat aterizat din străinătate. Poți să folosești un cuvânt ca "extraconjugal"  când vorbești despre alți oameni, de unii pe care nici nu-i cunoști, dar nu când e vorba de viața ta... Te-ai futut cu alta, ți-ai băgat botul în pizda ei...Asta trebuia să-mi fi spus, așa ar fi fost empatic și corect...
Mi-a plăcut mult cum e regizată povestea. Începe cu: Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală. Din ăst punct pornesc fire către sora sa, Camelia, tânăra care decide să locuiască alături de părinți după o relație eșuată în care continuă să se scalde. Apoi spre mamă, cea care la un moment dat în copilăria băiatului, o avut un prim moment de părăsire a domiciliului conjugal. Bănuielile de adulter vizează și tatăl. Și cel mai complex dintre planurile romanului este cel care trasează viața naratorului, băiatul familiei. Căsătorit cu Alexandra,  are o fetiță, Ve. În cartea asta nu se petrec fapte extraordinare, nu-s povești de iubire ca-n telenovele, nici trădările nu-s ca acolo. Dar are în ea un cenușiu crunt ș-o tristețe a nefericirii, astea de par etichete ale vieților noastre, ale tuturora. Nu mai zic că-s toate spețele identice, generație după generație, de-i cu neputință a zări o cale spre senin pentru vrunul dintre muritori.  Printre cele mai crâncene scene îs alea în care umorul, hazul de necaz, domină tragedia.  
...Acel al doilea împrumut, am avut impresia, i-a unit pentru totdeauna. Banca Cipriotă de Credit s-a dovedit mai puternică decât Biserica Ortodoxă Română când a venit vorba de a uni destinele părinților mei...
E și soare pe ici, pe colo: în amintirile din copilărie, în imaginile bunicilor, în prima iubire, în dragostea față de fiica sa. Mi s-o lipit de suflet omu ăsta care ia clipa așa cum e și nu visează cai verzi pe pereți despre familia perfectă și nici nu se amăgește că realitatea îi alta decât ceea ce se vede în toate scanările la micron. Mă uitam pe fereastră ca la un mare ecran de televizor: se transmitea în direct întunericul

Câteva dintre gândurile care spuneam că m-au uluit, sunt mult mai multe, nici n-am știut la care să renunț:
...Dacă aș fi Diavolul, m-aș ascunde bine-mersi în burta unui popă, printre resturile de mâncare ale atâtor botezuri, nunți, parastase. Trebuie să fie resturi, multe resturi, pentru că nimeni nu poate să transforme totul. S-ar putea ca însuși corpul să fie un fel de rest al chestiilor pe care sufletul nu le poate transforma cu totul...
...Cunoscusem prin ea durerea aia care se formează în piept ca un organ pe care nu-l aveai înainte...
...când scotea sâmburii din prune, saci întregi de prune, ca să le pună apoi la fiert în tuciurile mari - două tuciuri imense, cum numai în iad se mai găsesc, doar că acolo sunt pline cu oameni din care au fost scoși în prealabil sâmburii...
Am citit într-una dintre recenzii că un minus al cărții e dat de faptul că povestea se abate ades de la drumul principal, că-s prea multe imagini făr de legături cu tema. După cum am început textul, pentru mine secundarelele, terțiarele sunt cele care au performat și pentru care-n orice clipă aș reciti romanul. Sigur mi-au scăpat la prima lectură multe dintre frumusețile scriiturii. Despre limbaj, este savuros, n-am a imputa vulgarități. 
Și două dintre ideile care mi-au atras atenția, nu pentru că ar fi năucioare precum cele citate mai sus, ci pentru că au legătură directă cu mine.
...Plânsul o liniștește, o epuizează, îi consumă forțele pe care, altfel, le-ar aloca frustrării, suferinței și, poate, urii...
...de fiecare dată îmi promit că nu mai citesc Murakami și mereu îmi încalc promisiunea. Are talentul ăsta de a te face să uiți bălăriile din el și de a rămâne doar cu chestiile frumoase...
  • Extraconjugal / Mihai Radu, Polirom 2017 - 252 de pagini. 
__________________
Am mai citit în 2017:
  1.  Shining - Stephen King
  2.  Colorado Kid - Stephen King
  3.  Misery - Stephen King
  4.  Supunere - Michel Houellebecq
  5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6.  Visul - Emile Zola 
  7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
  8. Adio - Honore de Blazac
  9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
  10. Jurnal intim (vol. 1) - Marin Preda
  11. Jurnal intim (vol. 2) - Marin Preda
  12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
  13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
  14. Dragă viață - Alice Munro
  15. O mie de nopți - E.K. Johnston
  16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
  17. Să fii român! - Dan Puric
  18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
  19. Einstein - Francoise Balibar
  20. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
  21. Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
  22. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
  23. Galaad - Marilynne Robinson 
  24. Roșu ucigaș - Jerden Brouwers 
  25. Golem - Gustav Meyrink
  26. Noi - Evgheni Zamiatin
  27. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  28. O vară la țară - J.L. Carr
  29. Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
  30. Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset
  31. Ură, prietenie, dragoste, căsătorie Alice Munro
  32. 1Q84 (vol. 1) - Haruki Murakami
  33. 1Q84 (vol. 2) - Haruki Murakami
  34. 1Q84 (vol. 3) - Haruki Murakami
  35. Copila de zăpadă - Eowyn Ivey
  36. Conversații cu Dumnezeu (vol. 1)  - Neale Donald Walsch
  37. Conversații cu Dumnezeu (vol. 2)  - Neale Donald Walsch
  38. Viața ca o pradă Marin Preda 
  39. Conversații cu Dumnezeu (vol. 3)  - Neale Donald Walsch
  40. Întâlnirea din pământuri - Marin Preda
  41. Anatomiștii în căutarea sufletului - C. Bălăceanu-Stolnici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu