luni, 12 decembrie 2016

Biscuiți de post cu banane



În ziua lu votu, m-am dus acas, acolo unde trăiesc postitorii. Planul o fost să nimeresc o rețetă spornică de biscuiți. Cum de am ajuns în dar la nepăcătoși c-o prăjitură și două rânduri de biscuiți, nu poci spune.
Astăzi este despre cei moi, aromați, ușor dulci. Nu zic decât că-n momentul în care aveam coapte 3 tăvi, de alea de minicuptoraș, nu uriașe, m-am trezit c-o prietenă care-o plecat cu toți copții. Apoi i-am gustat și eu la fiecare tură, așa că habar n-am câți au fost. Lena scrie 500 grame și nu-mi rămâne decât să zic ca ea, deși eu cu juma de kil am ajuns la mama, făr de ăia dispăruții calzi. Am pornit de la rețeta ei de biscuiți cu cocos și banane, ACEASTA și am modificat-o conform comentariilor, adică am înjumătățit cantitatea de zahăr și am renunțat la condimentele precum scorțișoară, ghimbir. Fulgii de cocos nu aduc vrun plus de aromă or textură, drept pentru care data viitoare îi voi înlocui cu făină. De se folosesc condimente de turtă dulce, se obține una foarte moale și pufoasă. Chiar este o rețetă grozavă.

Pentru aluat:
- 200 grame banane foarte coapte
- 125 grame zahăr (pentru mai mult decât ușor dulce trebuie crescută cantitatea de zahăr, Lena a folosit 200 de grame)
- 2 linguri zeamă de lămâie
- 125 mililitri ulei
- 300 grame făină
- 10 grame praf de copt
- un praf de sare
- 80 grame fulgi de cocos
- cardamon, vanilină
+ picături de ciocolată

Eu am pus la blender bananele cu zahărul, uleiul, lămâia. A rezultat o compoziție spumoasă, albă. În ea am cernut făina, praful de copt, sarea, condimentele. La final am adăugat și cocosul omogenizînd totul. Am obținut un aluat moale. Lena zice asta, dar eu tot m-am temut să-l modelez. Așa că am ținut aluatul două ceasuri la frigider. Nu s-o modificat consistența.



Drept care mi-am uns palmele cu ulei și am rotunjit bucăți  de 15 grame. Deh, cu 4 rețete în lucru, tot nu m-am putut abține de la fixu meu cu biluțe egale. DD,  care nu doarme, mi-o arătat că și din cantități egale, biscuiții pot avea forme și mărimi diferite.

Biluțele se pun direct în tava de copt acoperită cu hârtie. Se lipesc de blat și se muncește-n zadar etapa asta. Se așează la distanță, la copt cresc cu 1-2 centimetri.
Se coc la 200 grade Celsius 20-25 minute, exact cum scrie la sursă. Eu la 20 de minute îi aveam cruzi, la 25 minute bronzați în exces. Deși am copt vro 10 tăvi. tot n-am reușit să mă dumiresc care era timpul optim.

La ultima tură mi-o venit ideea cu picăturile de ciocolată. Am așezat câte una pe fiecare biscuite înainte de a-l băga la copt. Mi-o plăcut grozav cum s-or schimbat la față!



I-am lăsat pentru răcire pe grătar. Se păstrează închiși în cutii de tablă cu capac. A treia zi erau moi, apoi n-au mai rămas ca să mai poci zice.



Nici nu mai știu de-am zis că biscuiții ăștia-s delicioși.

Revin joi cu perechea lor perfectă, biscuiții crocanți. 

4 comentarii:

  1. La mine nu prea se strica bananele, ca nu au cand, dar o sa le cumpar gata negre si incerc si eu :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place atât de mult aroma lor în orice dulcegărie încât mă minunez că încă n-au ajuns în cozonac :)))

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Sunt delicioși, mult mai mult decât o arată :) Bun venit, pe Zambetania!

      Ștergere