sâmbătă, 20 februarie 2016

Despre lucrurile simple (7) - Rătăcibila

SURSA


Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta.
Ia să mai completez io c-o liniuță planul lui 2016 - exerciții de echilibru:  a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare!
_________________
Hmmm ... 
Ești sigură că este vorba de fericiri? 
Atunci de ce am impresia că vorbești tot despre tristeți și sfârșituri? 
Cred că le încurci grozav de tare!  ( Crisa )

Fix despre asta este Rătăcita, despre spaime și frici care nu devin roz bombon pentru că le țiu io în borcănașul cu etichetă de fericiri ci pentru că-s motiv de zâmbete. Io-s fericită când râd și subiectul meu preferat de hăhăială îi fix Maria mea, io însămi!

Nu știu ce mi-o pus DD în compensație, dar ce știu sigur e că simțu orientării se terminase pân la mine, de n-o rămas nici un gram pe stocu-i.
Câteva exemple absolut comune existenței mele din cele mai vechi timpuri:
- la facultate, după 3 ani, nu nimeream piața
- când am aterizat în orașul cel nou, Omu m-o dus la birou, dimineață de dimineață, vro lună. Într-o seară, eram plină de curaj în vremile alea, zic să ajung singură acasă. După 15 minute mă văicăream:  Iona, nu știu unde sunt, e o benzinărie părăsită, nu sunt oameni, cum să aflu unde naiba am aterizat?! / Mai spune-mi de pe acolo, deci o benzinărie, ce mai vezi ?! Și io detaliam pustiul și Omu-mi apare salvator în 3 secunde, eram în spatele blocului!
- eroul meu este Ștefănuț, nepoțelul meu! Avea 3 ani și mergeam la Lidl pentru a doua oară cu el Malia, ne-am lătăcit! / Nu, Ștefănuț, e alt drum, da-i dăm noi de capăt! /  Acum, chial ne-am lătăcit, nu?! / Cam da! Și azi, 4 ani după, știe exact că într-o anume direcție e magazinul spre care n-am ajuns într-o noapte
- de  20 de ani când merg la Buna ajung într-o intersecție cu vro 7 direcții. Niciodată n-am avut habar care-i sensul de tre să-l urmez. Anu trecut m-o lămurit Ștefănuț La chioșcul cu ziare e bancomatul cu bani, la stația de autobuze e gara noastră, la gardul verde e cofetăria, la linia de tramvai e magazinul cu jucării ... Ștefănuț calcă acolo o dată pe an, eu în fiecare lună
- când m-am angajat prima dată, în 2002, birourile erau într-o casă cu seră, grădină, beci, cantină, secții. Preferam să nu ies din birou 10 ceasuri, căci nu-l mai nimeream prea repede. Nici după 5 ani nu reușeam întotdeauna din prima reîntoarcerea la bază.
Am făcut introducerea aceasta atât de lungă doar ca să desenez condițiile în care se instaurează groaza atunci când tre să pornesc pe un drum nou. Bine, și pe unul vechi, dar să mai lăsăm loc de mistere!
- Maria, când vii în Belgia ?! Asta fu întrebarea prietenei mele timp de un deceniu. La un moment dat am găsit răspunsul. Născuse după 8 ani de chinuri un Mihail. Când o să faci o fată! Jurasem eu sub adăpostul imposibilului. Numai că  imposibilul deveni cu ușurință posibil prin credința ei uriașă și anu ăsta, la 4 ani după promisiunea mea nechibzuită, veni prințesa Maria.  Aoleu, am încurcat-o!
Sau cum ar zice șefu  te-ai apucat să mănânci un căcat termină-l!
Între paranteze scriu că nu m-am lecuit: Când vii în Elveția? mă-ntreba de Bobotează rusoaica mea. Când o să ai burta la gură promiteam eu cu ușurința celui ce ascunde un as în mânecă. Numai că-n noaptea de Bobotează s-o născut belgianca și deja tot sistemul meu dătător de fiori reci s-o activat.
Pentru că poate mai aveți și alte trebi, scriu tot cu liniuțe:
- mi-am cumpărat o carte mult dorită și mult amânată sub deviza cea nouă oricum mor, n-o să mai conteze cât de mari mi-s datoriile
- am primit de la medic rețetă pentru Xanax, nu mai poci cu nervii capului
- din decembrie, când mi-o luat frate-miu biletu,  am avut toate coșmarurile posibile: că ajung acolo făr de bani or făr de telefon or mă tranșează unii or aterizez doar cu chiloții de pe mine ( o săptămână o singură pereche de chiloți, brrr!!!!! )
Luni scriu pentru Cutia misterelor, apoi lipsesc 2 săptămâni sau o viață, încă nu m-am hotărât!
Fericito, vei admira norii de pe partea Raiului! ( Crisa )

Celelalte povestiri din borcănașul cu fericiri le găsiți în arhivă, astfel:
1. Niște flori
2. Am călcat pe stele și mi-o plăcut
3. Zarurile au fost aruncate
4. Drumul
5. Maria povestea
6. Croitorașul

2 comentarii:

  1. De data asta am ras si eu :D
    Cum ma citezi tu de parca as fi mare ganditoare plesuva :D
    Eu sunt foarte organizata si prin urmare stiu exact unde ma duc si pe unde o apuc. Cred ca dupa simtul meu s-a facut GPS-ul, ca altfel cum reuseam sa duc o intreaga gasca de umblatori pe dealuri in buza unei rapi fara fund vizibil? :D Cu GPS ne-am ratacit pe drumul dinspre Bucuresti, de am ajuns prin niste sate destupate de nici numele nu li se vedea pe placuta ruginita. In bucuresti ne-am ratacit iar, in asa fel incat am trecut pe sub acelasi pod de 4 ori si apoi am iesit pe autostrada unde nu puteam intoarce. Am mers 40 km pana am putut intoarce masina in directia dorita :D
    Deci da, probabil DD se amuza tare pe seama noastra :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre năcazuri gipiesiste am mai auzit și io! Îți zic de vro 3 ani că pentru mine ești tare înțeleaptă, e firesc să mă laud cu alte tale vorbe!

      Ștergere