Găganii (2)

Sura imaginii aci 

       

      Iubesc mersul cu trenul! Din zece drumuri, în nouă jumate mă intersectez cu poveşti uluitoare. De astă dată, degerată două ceasuri, cu mintea vraişte după o neregăsire în locuri ce amu un deceniu le băteam zilnic, cu o moarte ce-şi va face intrarea prin închiderea unui aparat, mi-am dorit nepoveste. Asta înseamnă că mi-am întins pe genunchi ziarul, mi-am priponit privirile-n negrele sale şi gata! Apoi, i-am văzut intrând: ea, copilul şi sacul. Am vrut să-i spun că-i ocupat, dar cum să fie ocupate şapte locuri libere?! Mama naibi, să mă jefuiască ţiganii îmi mai lipseşte pe lista lu’ azi!  Ş-am început a mă ruga la Doamne Doamne să nu-mi taie astea gâtu înainte de a-mi lua toţi banii de la Buna.  Noroc cu ăl cutremur mare şi cu ţiganii ăştia aterizaţi noaptea în compartimentul meu ce mai sosesc şi io cu rugi fierbinţi către DD.

-         Domniţă, te rog, dă-mi şi mie din ziarul matale să ajung şi io mai repede acasă!

-         N-ai ce citi în el!

-         Da’ mata ce citeşti?

-         Io-l citesc din scoarţă-n scoarţă , c-am dat bani pe el şi nu se cade altfel!

-         Mânca-ţi-aş pula ta de dumnezeu că tare viaţă chinuită-mi dai!

-        Ştii, am citit într-o ficţiune speculativă cum dumnezeu e femeie, se cam alege prafu de înjurătura ta...

Am auzit multe înjurături la viaţa mea, unele minunate, dar asta-i cea mai straşnică dintre toate! Atât de grozavă încât am uitat instant de degerată două ceasuri, de mintea vraişte după o neregăsire în locuri ce amu un deceniu le băteam zilnic, de moartea ce-şi va face intrarea prin închiderea unui aparat. N-am uitat de Doamne Dumnezeule mare apără-mă  şi mă păzeşte de tăierea gâtului pe astă noapte!

-         Domniţă, îs tare amărâtă, mata câţi ani ai?

-         Treiş’şase aveam la ultima numărătoare, n-am habar de-o mai trecut vrunu d’ atunci!

-         Io am patru copii, bărbată-miu e în puşcărie de cinci ani jumătate…

-         Sper că n-ai vrunu  de vreun an, doi …

-       M-am măritat la treişpe ani, da’ nu l-am iubit deloc şi nici copii n-am vrut… Când o să iasă din puşcărie, după al doilea mandat, o să-l otrăvesc! Pentru asta trăiesc!

-         Păi, da … poate că nu-ţi ajung păcatele ce le ai încă,  oropsito!  Da’ ce-i cu mandatele alea?!

Şi m-o luminat. Pentru trei sute cincizeci de milioane or doar patruşcinci, că nici ea nu mai ştie, că n-o dus-o mintea să le scrie câte fură, omul ei e administrator de firmă pe hârtie. În fapt, firmă intermediară de spălat catralioane. Şi-i convine, că doară are o pâine pe zi ş-un loc cald, nu ca ea, proasta, care tre să cerşească pâinea aia zi de zi.

Fetiţa de-o însoţea avea zece ani şi era bolnavă de TBC. Motiv pentru care mi-am notat repede în cap să-l întreb pe google de tebeceul ăsta se transmite prin ziar. Când are crize şi ajunge cu ea la spital, medicii o muştruluiesc că intenţionat îşi îmbolnăveşte plozii.  Or ea, îi îmbracă pe cât de bine poate sub un acoperiş cu trei pereţi. O fost şi la primar s-o ajute cu lumina, că nu vede să-şi îmbrace dimineaţa cei doi şcolari. O bătut la uşa primarului la nouă seara, cum o învăţaseră sătenii dom primar nu-i de găsit ziua acasă, o încercat uşa, care s-o deschis ş-o-nceput a striga după măria sa. Răspunsul fură două palme de urs pe care le-o încasat peste ochi, de-o căzut şi băieţelul din braţele-i de spaimă. O scăpat ieftin că doar o ameninţat-o c-o spânzură d-un copac, în faţa palatului, sub ochii primăriţei.  Asta o aflat-o apoi tot de la săteni, ce făcea de-o primea  cu pistolul la tâmplă?! Apoi, primaru o dat-o dracu, că şi aşa apărea în registre la finanţe ca administrator la vro cinci firme. Apoi, tot  primaru’ o chemat-o de la dracu unde-o dat-o ş-o trimis-o duminică la vot şi ea s-o dus doar după ce primaru o legat-o cu lumina  la stâlpul de iluminat public.

Între timp,  o venit naşu. Ţiganca, i-o strecurat cinci lei şi o rezolvat cele două bilete lipsă. Io l-am căutat bine p-al meu de douăzeci de lei,  rătăcitu prin paporniţă.  Apoi, când o ieşit să se răcorească, era căldura iadului în compartiment, naşu o cerut diferenţa când stai o tură?

-         Şi tu ce i-ai răspuns ?!

-         Dacă vrea înainte or după ce sun la 112…

-        Ce-ţi trebe ţie să umbli noaptea? Şi făr de bilet? Şi acesta tot labe de urs are, de te ia de o aripă nici nu te vei dumiri când s-o găta…

-         Nu-mi trebe mie să vând sex, nici în Italia nu mi-o trebuit, deşi frate-miu pentru asta m-o dus, da’ nu-s io cu destule necazuri, de unde să mai am inimă şi pentru asta ?!

-         Nu cred că-ţi trebe inimă în profesia aia, deloc nu cred!

Cât ea mai ieşea să se răcorească, or doar să se pişe, mă tot gândeam: ce-ar fi de i-aş pune banii de la Buna în sacu ăla?!  Şi aşa îi căpătasem în situaţiune de curat ghinion. Cum şedea Buna cu trei milioane în pumn pentru nepoată sa,  care nu mai dovedea să îmbrace în pijamale toate merele din farfurie, o răsărit poştăriţa cu factura de curent. Drept pentru care poştăresei îi fură dăruiţi fix un milion şi cofetareasa o primit doar restul de  două milioane. Curat ghinion, vă zisei!

Mi-a plăcut mult fătuca asta! Nu cred că avea treizeci de ani. Cu ochi mari, limpezi şi zâmbet larg peste dinţi ciuntiţi. Copila era splendidă! Cu ochii mamei, brună, buze cărnoase. Aveau pe ele probabil un raft de magazin la mâna a doua. Bine, nici cu mine nu mi-i ruşine, pierdeam onorabil cu cele cinci flanci şi două rânduri de pantaloni.

-         Ştii, n-am dat o palmă, niciodată,  în ai mei! Nu mi i-am dorit, dar nu aş putea să-i părăsesc (cum o făcut cumnată mea, românca ) şi dacă soarta lor ar fi alta de eu mi-aş da viaţa, atunci aş face-o! Aşa doar cerşesc la Galaţi de două ori pe săptămână, în rest muncesc cu ziua. Azi fu bine. Am două bucăţi mari de şuncă pe care le voi fierbe în zeamă de varză. Şi bine că n-am căpătat dulciuri, într-un ceas ar termina juma de sac.

Fetiţa bea dintr-un pahar smântână. Rupe cu gura din pâinea mare, bucăţi întregi cad pe jos. Deasupra buzelor pline îi răsar mustăţi albe. Se satură repede. Mama e supărată că iară lasă mâncare nemâncată. Termină ea paharul  şi peste dinţi ciuntiţi îi răsar mustăţi albe. Pe catifeaua albastră, da, bre, aşa se circulă în 2015 de la Galaţi, se naşte o pată albă, smântânoasă. Mama o întinde bine c-o mânecă jegoasă. Privesc neutră şi pete şi firimituri şi ziar rupt.

-         Domniţă,  nu degeaba ni se spune că suntem ţigani, iaca ce ţigănie am făcut aci!

-       Ia vezi în compartimentul de alături, cojile de seminţe şi peturile de bere le-au lăsat ţiganii care muncesc la combinat ?!

 

Sursa imaginii aci 

-     Ştii, există  un film minunat despre oameni care inventează poveşti la cerşit, poate-l cauţi, acolo se spune că mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană, poate de ai ascunde că primeşti o căruţă de bani din puşcăria soţului tău, că ai tăi copii nu-s handicapaţi şi că munceşti, după o zi de cerşit nu te-ai întoarce acasă cu cinci  lei de bilet şi două bucăţi de şuncă ş-un pahar cu smântână cel mai probabil expirată…

-         Mânca-i-aş  lui de dumnezeu că tare îmi dă ce-i cer, cum să cârcotesc io pentru familia mea handicap şi necazuri mai mari decât avem deja?! Io o să-l otrăvesc pe bărbată-miu, atât, cu mâncare o s-o fac şi să aştepte el pachet de la mine la puşcărie până n-o mai putea, ce cu mine s-o bucurat de milioanele alea?!  Io eram în spital şi înduram mustrările românilor că special îmi îmbolnăvesc copii şi stăteam cu capu în jos şi nu ziceam nimic spre ei, doar spre mine Angelo, le ştie Dumnezeu cel drept pe toate strâmbele astea, mânca-i-aş …!

Într-o viaţă în care mama nu va face atac de cord de nu cobor în noapte din trenul în care am urcat or una  în care nu-mi voi sfârşi vacanţa pentru a onora o comandă de tort ce se anulează când eu îs la casă cu ingredientele, mi-ar plăcea să-mi trăiesc poveştile şi dincolo de poveste. Aşa, să aterizez, târâind un sac prin zăpadă,  sub un acoperiş cu trei pereţi şi patru plozi tuciurii, să privesc o ţigancă ce,  sub lumina de-i vine de la stâlpul primarului, cercetează cu uimire două bucăţi de şuncă şi două bancnote albastre.  Să privesc ochi limpezi, dinţi ciuntiţi şi mustăţi uscate.

Bun regăsit, prieteni!