vineri, 14 noiembrie 2014

Prăjitură cu foi de miere şi cremă de castane


Ca să-mi respect regula postărilor scurte, pe care o încalc de când mi-am promis-o, voi publica reţetele în 3 episoade, mama mea de nevorbită!

Prăjitură cu blat de morcov şi cremă de castane cu ciocolată

Unu dintre sfinţii onomasticaţi pe 8 noiembrie îi cu pohte de gravidă, chiar o mihailă gravidă îi. O cerut musai prăjitura cu cremă de castane pe care o gustase de la Cutia misterelor - reţeta pe blog aci. Cum io m-am deşteptat că multe ocazii nu-s pentru reţete noi, am refuzat-o categoric. Vroiam să-ncerc foile cu miere, apoi m-am sucit că le folosesc la prăjitura cu cremă de lămâie să-mplinesc aci pohtele duble castanoase, apoi iară m-am sucit că io-i duce-o la maternitate ş-am ajuns de unde pornisem.

Temerea mea fu  că nu-i potrivită crema pentru foi d’astea. M-am învârtit după alte creme cu piure de castane, toate-s variaţiuni la cea folosită pentru  provocarea misterioasă.

 Mi-o plăcut tare ce-o ieşit!

Ingredientele pentru foi
Am avut ca bază reţeta găsită pe bucătăraş (aci) dar nu m-am priceput prea bine să reduc cantităţile proporţional pentru tava 24x24.
Pentru 1 kilogram de aluat, deci 4 bucăţi a 250 de grame am folosit:
-         140 gr zahăr
-         70 gr unt
-         70 gr miere
-         70 ml lapte
-         575 gr făină
-         2 ouă
-         7 gr praf de copt

Pregătire foi
Eu am copt foile marţi şi am asamblat prăjitura joi seară.
Le-am făcut cam groase, motiv pentru care când le-oi repeta (se va întâmpla repede pentru Cutia misterelor), voi coace fix 5 din aluatul acesta.
Am topit la foc mic untul cu zahărul, laptele şi mierea. Când zahărul s-a dizolvat am lăsat la răcit compoziţia.
Am mixat uşor ouăle, am adăugat untul dulce răcit şi treptat făina cu praful de copt. La sfârşit am frământat cu mâna până aluatul s-a desprins de pereţii vasului. 



L-am împărţit în 4 bucăţi egale. Am înfăinat bine hârtia de copt, sucitorul şi am întins fiecare bucată în pătrate de 24x24 cm. Cele care au aşteptat coacerea celorlalte s-au întins mult mai uşor, motiv pentru care-l voi lăsa la odihnă pe viitor vro juma de ceas.


Eu le-am copt în interiorul tăvii mari a cuptorului. Între 10 şi 15 minute o durat să se bronzeze marginile. Cuptorul fu preîncins.


Ingredientele pentru cremă
-         350 gr piure de castane – fu cumpărat
-         300 gr smântănă pentru frişcă
-         360 gr ciocolată cu lapte
Pregătire cremă
Am pregătit de 3 ori crema câte 1/3 în momentul asamblării prăjiturii.
Prima repriză 120 ciocolată – 100 smântână – 115 piure.
Am topit pe aburi ciocolata cu 25 gr smântână pentru frişcă. Am mixat frişcă restul de 75, am adăugat piureul şi ciocolata topită şi le-am omogenizat uşor la viteză mică.
Identic am mai procedat încă de 2 ori.

Pentru decor
-         300 gr castane proaspete
-         miere de albine
Vroiam să le glasez, dar bine că nu m-am chinuit, 25% au fost stricate. Castane cumpărate de la Billa cu 20 lei kilogramul.
Fu prima dată când am mâncat castane-castane şi nu piure vanilat. Am urmat toate indicaţiile lui Adi Hădean de aici şi fu tare simplu. Am copt io amu vro 6 ani o tavă vro juma de zi şi nu s-o întâmplat nimic bun cu ele să le facă oarecum comestibile. Nu ştiu a spune cu ce le seamănă gustul, în capu meu fu a dovleac, da' io nu mă pricep la d' astea.

Am spălat castanele.


Le-am acoperit 15 minute cu apă călduţă.


S-au înmuiat bine, le-am scurs apa şi le-am tăiat orizontal burţile. N-am avut habar de trebe adânc or superficial, deci le-am tăiat şi şi, s-o adeverit că trebeau tăiate straşnic cele gâdilate doar.


Am pus tigaia groasă teflonată la încins, am aruncat în ea castanele, am acoperit-o c-un capac ş-am lăsat-o 5 minute la foc mediu. După 5 minute le-am întors pe toate cu burţile de fuseră-n jos amu în sus. O cam ieşit fum şi-mi fu teamă că le ard, dar mai trebeau lăsate încă 5 şi aşa.


 Le-am scos pe un ştergar umed, în care le-am învelit 5 minute, apoi le-am curăţat. De nu erau aşa multe stricate, le mâncam pe toate în seara aia, aşa o trebuit să las 10 din cele 20 bune pentru decorat.




Asamblare prăjitură – la final prăjitura o avut 2 kilograme
-         am acoperit tava 24x24 cu folie
-         am tăiat marginile foilor să-mi încapă în tavă
-         am aşezat o foaie
-         am pregătit 1/3 din cremă şi am turnat-o peste foaie


-         cât am pregătit eu următorul strat de cremă am lăsat-o la rece făr de foaie în cap să se întărească bine
-         peste crema întărită am aşezat foaia 2 şi stratul 2 de cremă şi identic am procedat şi la stratul 3 de cremă şi foaia 4.




Glazura
Îmi pare tare rău că nu mi-am notat  unde am găsit-o. Am avut vro 6 reţete de glazuri, pân la urmă am renunţat la cele mai multe. Asta e grozavă căci aduce mult cu glazura oglindă, dar se pregăteşte mai rapid şi mai simplu şi e mai ieftină.
-         150 gr unt
-         15 gr cacao
-         150 gr zahăr
-         esenţă de rom

Toate la foc mic pân la primul clocot şi de acolo încă 3 minute de fiert. Am turnat-o fierbinte pe ultima foaie. Din cauza luminii mele proaste de la miezu nopţii nu se vede cât de faină fu.


După 2 ceasuri de rece am putut elibera tava pentru următoarea asamblare. Că aşa m-am organizat io, minunata, cu toate foile de aceeaşi dimensiune pentru încropit prăjiturile într-o singură tavă şi aşteptat întărirea fiecăreia la minut.
 
N-am să trăiesc ziua în care să reuşesc o prăjitură cu foi şi straturi de cremă egale
Pe prăjiturile porţionate am aşezat castane coapte trecute prin miere.


Foile se înmoaie, sigur nu ca cele din blat, crema e aromată de la piureul vanilat, glazura nu-i extrem de dulce, castanele-s castane.

- Maria,  ce reţetă era aia cu foi multe?
- O invenţie de-a mea! Şi mi-s tare mândră, mai îmi trebe doar  un făcător de dosar pentru fonduri europene, nu ştii vrunu?!

Mâine, deşi e zi de carte, e programată una dintre cele mai frumoase lepşe la care am răspuns, tot Crisa-i vinovata desigur. Mai am 4 reţete cu foi dar decât să le scriu kilometric mai bine îmi înving lehamitea pentru fondant şi scap cu 3 poze întreaga săptămână ce vine.

2 comentarii:

  1. Na ca ti-a disparut teama de prajituri cu foi :D Incet si sihur iti construiesti o lista pentru comenzi sarbatoresti :D
    Pun pariu ca mai greu a fost pana te-ai pornit, ca vei fi greu de oprit :D
    Ce-ami plac foile tale perfect drepte ♥♥♥ Le-ai intins pe hartie si apoi le-ai taiat marginile?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta am intentionat cu lista asta, sa-mi gasesc cateva retete pe care sa ma bazez pentru comenzi. Mi-au iesit drepte doar foile la care am avut suficient aluat (exact cum ai spus, intinse peste coala de hartie si taiate marginile), da-s multe pe care le-am facut transparente si tot nu mi-au ajuns pentru acoperit coala (in postarile urmatoare, desi am o presimtire ca ma apuca Mama lu Craciunu cu restul de 4). Pregatesc pentru Cutia misterelor tot foi, deci da, diagnostic corect:))

      Ștergere