duminică, 25 noiembrie 2012

Brăduţi din turtă dulce




Am văzut la Real un brad din turtă dulce (cât un  băţ de frigăruie) 30 de lei. 
Ştiam că am reţeta de turtă dulce salvată de anu trecut 2 ani  şi netestată, ştiam că mai e concurs, nu ştiam că n-am beţe de frigărui, da’ l-am adaptat la nivel de scobitoare :))).


Îs tare mândră de ce-o ieşit!
Eu îs cu postu', la cât de bine mirosea casa a scorţişoară şi miere, pot depune jurământ că-i cea mai bună reţetă de turtă dulce din care n-am mâncat în viaţa mea!:)))

Voi căuta musai o variantă de post pentru darurile de Sf Nicolae, pân' atunci minunata aceasta.

Pentru 10 brăduţi,  am folosit o pătrime din ingredientele Cristinei de la  reţeta pentru turtă dulce:
  • făină  - cam 210 gr ar fi trebuit, la mine a fost nevoie de 250 pân să nu se mai lipească aluatul
  • 1 linguriţă miere or juma de lingură mai bine
  • 1 ou – am folosit 1 gălbenuş şi jumătate de albuş
  • 50 gr zahăr – cantitatea ar merita înjumătăţită de glazuraţi ca mine turta dulce finală
  • 50 ml ulei
  • 50 ml lapte, eu am folosit apă
  • 1 linguriţă bicarbonat de sodiu stins cu zeamă de lămâie
  • 1 linguriţă scorţişoară
  • praf ienibahar, cuişoare – n-am avut, am pus  pudră de coajă portocală + lămâie
  • sare
Pentru royal icing:
  • o jumătate albuş
  • 100 gr zahăr pudră
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  •  colorant verde
Pentru decorare:
  • bomboane perlate Dr Oetker
  • bomboane steluţă
Pentru aluat amestecăm toate cele pân'  nu  se mai lipesc de degete, după care îl lăsăm 30 minute la frigider.

Întindem foaie subţire, decupăm şi coacem 15 minute în cuptorul încins anterior, pân' li se bronzează dosul, partea aflată pe hârtia de copt .


Pentru că bradul văzut era format din turtă dulce sub formă de stea, vro 6 dimensiuni diferite, iniţial, am încercat să-mi fac  şabloane de stele cu 6 colţuri din carton. Cum astea s-au lipit de foaia de aluat şi nici nu le puteam decupa perfect, am folosit ce forme aveam eu prin casă: steluţă, fulg, cerc, floare mare,  floare mică.

Pentru că trebe montat repede, de se răcesc formele cele mici crapă la introducerea scobitorii, sfatul meu este să se coacă în prima tavă decupatele mari şi la final cele mici, care au nevoie de un timp mai scurt pentru coacere.


Eu n-am respectat nicio regulă la montare, am început fie cu baza 2 piese mici, fie una mare, important este ca dimensiunile să alterneze până spre vârf.


După terminarea brăduţilor am bătut bine albuşul cu zahărul pudră şi zeama de lămâie. Am turnat peste turta dulce la margini, am adăugat bomboane şi gata! Peste o parte din royal am adăugat colorant verde, la cât de nesănătos este nu se merită!


După  câteva ore de stat într-o cameră răcoroasă glazura se usucă.


L-am adus la şedinţa foto şi pe omul de zapadă de la cursul de modelaj şi gata,  fugim să prindem închiderea concursului. 
N-am întârziat decât c-o zi,  s-o terminat, nu-i bai, am cu ce câştiga concursul!:))




Faine reţete ai Crisa!


joi, 22 noiembrie 2012

Brioşe de post cu cireşe confiate



Reţeta de bază,  cea de la care pornesc alte combinări pentru deserturile de post,  este  negresa. De astă dată, am folosit cireşe confiate şi fulgi proaspeţi de cocos (rămaşi de la laptele de cocos pregătit pentru brioşele cu dovleac, vor apare-n zilele următoare ).

Pentru 8 brioşe mari (7 cm diametrul):

  • 200 +50 ml apă minerală
  • 50 gr stafide + esenţă de rom
  • 50 gr cacao
  • 1 banană
  • 2 linguri gem (de struguri făr de zahăr avui eu)
  • 2 linguri cu vârf pesmet
  • 150 gr fulgi de cocos
  • 2 linguri ulei
  • 50 gr făină
  • 1/2 plic praf de copt
  • cireşe confiate – 16 buc
  • 80 gr ciocolată neagră pentru glazură


Cât le pregătim pe toate cele lăsăm stafidele la înmuiat în esenţă de rom şi 50 ml apă minerală.
Restul de apă, banana, gemul, cacao, cocos, ulei, pesmet le punem la blender. După pasare adăugăm stafidele, făina  şi praful de copt, le omogenizăm bine cu o lingură. Eu adaug făina până când am un aluat gros de clătite. În hârtiile speciale de brioşe aşezăm câte o cireaşă, turnăm compoziţia de negresă.
Am copt 400 de minute la foc mic în cuptorul în prealabil încins, până când nu se mai lipeşte de scobitoare.
După răcire am turnat ciocolata topită amestecată cu 3 linguri de apă, am aşezat câte o cireaşă şi am presărat fulgi de cocos.

Ca la fiecare alt 19 noiembrie trecut postoasele sunt preferatele tuturor.
Anul acesta am pregătit doar  brioşe cu dovleac şi cireşe.


luni, 19 noiembrie 2012

Figurine de poveste

Am avut două zile absolut fantastice în laboratorul doamnei Viorica Dinu. Vro două luni m-am tot gândit dacă să mă duc or ba. Efortul financiar a fost uriaş pentru viaţa mea din aste vremi, din fericire experienţa fu de vis şi,  deci,  făr de preţ.

Decoraţiunile mele:
*  familia broscuţelor ţestoase


*  melcul etajat


 * ciupercuţa de poveste



* fetiţa zurlie


* soarele


* gardul


* omul de zăpadă


* barza


*  bebeluşul în cărucior



Nu m-am întors de la Bucureşti  cu ele în stare perfectă, de parcă ar conta.



Visez la cursul de flori, da- i puţin probabil să reuşesc iară scamatorii până-n ianuarie.
Frumos dar de 34!

vineri, 16 noiembrie 2012

Cupcakes Rigo Jancsi

După pricomigdalatele cele din urmă, astăzi,  Rigo Jancsi cu biluţe din brânză. N-am făcut nicio obsesie, încă, pentru brânzoasele astea rotunde, s-a întâmplat doar ca, atunci când eu pregăteam reţeta pentru concursul Cristinei, să mi se nască dorul pricomigdalos despre care am şi scris.


Deci, am văzut la Cristina reţeta  anu' trecut pe vremea asta, mi-am trecut-o pe lista cu dulciuri pentru sărbători, o trecut vro două rânduri de festive de atunci şi io n-am mai înfăptuit-o. Concursul a fost ocazia perfectă pentru testat. Cum prăjitura finală era în cantitate prea mare pentru mine, m-am gândit s-o brioşesc. Iniţial, vroiam să-i scobesc interiorul pentru umplutură cremoasă şi acoperiş  glazurat, apoi am vrut musai să încerc şi reţeta biluţelor cu brânză, le-am combinat pe toate şi nu ştiu cât o mai rămas din original, cu excepţia numelui:))



Pentru 12 brioşe eu am folosit o treime din blatul Cristinei şi câte o pătrime de la cremă şi glazură, la care s-au adăugat biluţele din brânză folosite şi la pricomigdale.

 Biluţele din brânză


  • 100 gr brânză dulce, eu am luat iniţial urdă,  nu mi-a plăcut
  • 25 gr zahăr
  • 25 gr fulgi de cocos
  • 1 gălbenuş
  • o lingură rasă amidon/făină
  • 12 alune de  pădure

Toate acestea se amestecă, se împarte compoziţia  cu o linguriţă, i se adaugă câte o alună şi se rotunjeşte  între palme.


Blatul
  • 2 ouă
  • 35 gr făină
  • 20 gr cacao
  • 15 gr alune de pădure măcinate, eu am obţinut pulbere  la râşniţă
  • 70 gr zahăr
  • 25 ml lapte, am mai adăugat 25
  •  5 gr praf de copt
  • zahăr vanilat
N-am respectat procedura cu albuşuri separat, gălbenuşuri separat, unite astea  şi apoi adăugat restul, pentru că-mi place aceea de la prăjitura Kinder, pe care pornind de la pozele Cristinei l-am încercat prima dată.
Adică, albuşurile se mixează separat cu zahărul, iară gălbenuşurile se omogenizează cu restul ingredientelor,  pentru că era o compoziţie prea groasă am suplimentat laptele.Apoi, peste albuşuri se încorporează uşor  gălbenuşurile şi-i gata. Îmi este  mai uşor aşa, habar n-am de-i justificat or ba!


Eu am umplut pe un sfert hârtiile de brioşe cu blat, am aşezat peste câte  o biluţă din brânză şi am adăugat iară compoziţie pân spre trei sferturi din formă. Am copt 30 de minute la foc mic în cuptorul preîncălzit.


Pentru cremă


  • 250  gr frişcă
  • 125 gr ciocolată
  • Ciocolata se topeşte în apă caldă cu 50 ml frişcă, se amestecă după topire cu restul de frişcă şi se lasă juma de ceas la frigider,  după care se mixează.
    Am acoperit blatul.


     Pentru glazură:


  • 25  gr unt
  • 40 gr ciocolată
  • esenţă de rom


  • Topite tot într-un vas cu apă caldă şi folosită glazura peste cremă. Eu am presărat peste glazură alune de pădure pralinate şi măcinate.


    Mi-a plăcut foarte tare blatul pufos, crema e cea de la truffe, deci e şi ea minunată. Crisa,  tre să mai zic?!:)


    Acestea au fost darurile pregătite pentru Mihailii şi Gavrilii mei. Să-mi trăiţi!

     

    luni, 5 noiembrie 2012

    Pricomigdalate cu brânză

    Poveste

    Moşii de iarnă, vară or de care soi mai sunt îmi poartă gândurile spre naşa mea de botez, Maria.
    Nu mi-o amintesc venind cu ştergare, pilafuri or lumânări, o revăd cofetărind senină lângă sala mare cu autoservire dintr-o gară importantă acum 25 de ani. Peste imaginea aceasta se suprapune aceea a femeii din casa făr de curte, cu băncuţe albe sub bolte de oţetari. Din aluaturi şi fondant meşterea miei la Paşte. Nu mi-s amintirile suficiente să identific acum prăjituri cu nume şi prenume, creme, foi, ştiu citronade, ştiu corăbioare dulci şi plăcinte sărate.






    Azi, în gând cu  mama,  care  pregăteşte meniuri pentru morţii ei, m-am gândit cu năduf că eu n-am pentru cine dărui cu bogdaproste. Întâi,  m-au învăluit pricomigdalele Nanei , apoi cele ce le scrisei la începuturi şi dezamăgirea că deşi ajungeau la ea poveşti cu cât de mică mare cofetăreasă sunt eu, nu m-a gustat niciodată.


    Îs multe vorbe azi, cleioasele ei cu nuci în viaţa asta nu le voi regăsi, dar m-am străduit şi de voi fi găsind primitorul care prin bucuria darului acesta să înalţe dincolo de ceruri recomandări, poate că Nana-mi va zâmbi în dor.



    Deci, reţeta:



    PRICOMIGDALE
    • 2 albuşuri
    • 110 gr zahăr pudră
    • 135 gr nuci măcinate, eu le-am făcut pudră la râşniţă
    • esenţă de rom
    Am mixat albuşurile spumă cu un praf de sare, apoi am turnat treptat zahărul şi am continuat baterea până am obţinut o bezea tare, peste aceasta am adăugat nucile amestecând uşor.

    BILUŢE CU BRÂNZĂ
    • 100 gr brânză dulce
    • 20 gr zahăr
    • 20 gr fulgi de cocos
    • 1 gălbenuş
    • o lingură rasă făină
    Toate acestea se omogenizează şi cu o linguriţă se formează biluţe.

    MINIBRIOŞE PRICOMIGDALATE  
    Biluţele de brânză le-am aşezat   în hârtie de minibrioşe, peste ele am turnat o lingură de aluat procomigdălos şi le-am copt 30 de minute.
    Pe  câteva  le-am tăvălit prin aluatul de ziceam şi le-am aşezat pe hârtie de copt în tava aragazului.
    30 de minute la foc mic în cuptorul preîncălzit. 




    Oi, ce daruri minunate voi face eu  de Sf Mihail şi Gavril din reţeta asta!





    Pentru că pregăteam o reţetă pentru concursul Cristinei cu biluţe din brânză, mare secret încă, le-am folosit şi pentru pricomigdale şi fu peste aşteptările mele combinaţia.
    Ceea ce ar fi trebuit să-mi treacă prin cap, da' nu mi-o trecut, să fi avut biluţa la mijloc între aluaturi, adică în hârtia de brioşă o parte compoziţie pricomigdale, bomboana de brânză şi iară pricomigdălos peste. Mai e vreme pentru reîncercat.




    joi, 1 noiembrie 2012

    Cremă de dovleac

    În capu' meu dovleacul plăcintar pansează zile de iarnă grea, atunci casa-i bună de  aiurit cu mirosuri de dovleac copt şi scorţişoară.
    Amu-i toamnă şi io nu prestez incantaţii dovleaco-geroase:)
    Deci, doar l-am sotat în tigaia făr de niciunele ş-un praf de sare.


    Îmi doream o cremă dulce  de dovleac dar din teama că n-o voi putea desprinde din forma de copt i-am adăugat o foaie de aluat fraged.

    Pentru aluat:
    - un gălbenuş
    - 50 ml lapte
    - 70 gr zahăr pudră, nu-i musai, merge şi grunjosu
    - 125 gr unt
    - 250 gr făină

    Încorporăm gălbenuşul în zahăr,  mă rog pe cât e posibilă asta, apoi adăugăm laptele şi amestecăm pân la topirea zahărului.
    Separat untul rece dat pe răzătoare îl frământăm cu făina, se obţin nişte firimituri untoaso-făinoase, e de bine!
    Peste amestecul acesta îl turnăm pe cel din lapte-gălbenuş-zahăr şi le omogenizăm , instant obţinem un aluat nelipicios.Îl întindem iî tava de copt, îl înţepăm cu furculiţa şi-l dăm la rece cât să pregătim umplutura.


    Iniţial, mă gândisem la tava de copt mare a aragazului şi am ţinut la frigider aluatul în vasul de frământare. Apoi, n-am putut întinde bine foaia pe tava cea mare şi am folosit vasul rotund termorezistent de 27 cm acoperit cu hârtie de copt. Aluatul a fost suficient pentru tapetat fundul şi pereţii vasului, dar tot mai bine ar fi fost în tava mare.


    Umplutura:
    - 500 gr doveac plăcintar
    - 3 ouă+albuşul de la aluat
    - 200 ml smântână grasă
    - 90 gr făină
    - 150 gr zahăr
    - sare
    Am ras dovleacul curăţat de coajă pe răzătoarea mare şi l-am perpelit pân la înmuiere 10 minute la foc mic doar cu un praf de sare.
    L-am lăsat 5 minute să se răcoarească, timp în care am pus toate celelalte ingrediente la blender.
    După amestecarea lor am adăugat dovleacul să-l paseze şi toată această compoziţie am turnat-o peste aluat.

    Am copt 60 de minute la foc mic în partea de sus a cuptorului. Nu se umflă, deci făr de griji de e plină forma în care o coaceţi! Doar că marginile de aluat care nu sunt acoperite de umplutură ar trebui îndepărtate, asta ca să nu le ardeţi ca mine.

    De aveam frişcă îi puneam moţ la servire or seminţe uscate de dovleac, da' l-am cumpărat făr de ele,   n-am avut decât dovleac ras sotat şi scorţişoară.


    Am avut eu pofte dulci, ar fi fost minunat făr de zahăr!