miercuri, 18 aprilie 2012

Cea mai frumoasă carte din lume (1)


            Mi-am dăruit "Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri"* de ziua mea. Citisem în format electronic făr să  respir Eric-Emmanuel  Schmitt  cu  "Oscar şi Tanti Roz" (cu altă carte n-am mai reuşit asta cu  cititu' de  pe ecran, la un moment dat am început "Luni de fiere",  le-am abandonat spre jumătate şi mi le-am cumpărat pe hârtie pentru a le afla sfârşitul).

Am câteva zeci de titluri notate pe colţuri de reţete sau mersuri de trenuri, cărţi pe care probabil nu le voi citi niciodată, dar pe care mi le-am dorit din intersecţia cu cititorii lor. Aşa că, prin prisma intensei experienţe anterioare cu " Oscar.. ",  titlul acesta nu l-am mai rătăcit. Îl aveam în cap dintr-o cronică a lui Cristian Teodorescu când l-am regasit în postarea Cristinei şi l-am trecut în fruntea tuturor listelor.

Era 19 noiembrie,  seară, împlineam 33 de ani, mi-am cumpărat cartea şi până acasă am citit prima poveste. Cum nu era o zi suficient de specială pentru poveşti minunate, sunt doar 8 (le-aş fi terminat într-un ceas),  le-am reprogramat pentru Sf. Nicolae, 3 zile, 3 poveşti. Eram la jumătatea cărţii, mă întrista că-s aproape sfârşite, aşa că am continuat cu o poveste la 4 zile. Între timp,  m-am condiţionat să termin ''Un oarecare Lucas'' al lui Cortazar, mare dezamăgire după povestirile dragi mie din  " Manuscris ....".

Scriu abia acum despre Cea mai frumoasă carte pentru că voi începe o serie de vro 10 Murakami  ş-ar fi nedrept să lipsească dintre recomandările zambetane!

Nu-i nimic a spune despre poveşti, orice aş nota ar însemna să le divulg şi să le risipesc, o răsturnare finală de negândit, conduşi alene, cu acelaşi zâmbet din Oscar şi Tanti Roz , printre femeia bogată or cea perfecţionist bolnavă sau bătrâna amnezică, furaţi de hotelul luxos or pădurea de pini,  de mare, muzici, destine, caniculă ucigaşă,  pentru ca după două pagini să ne lovească-n moalele capului sfârşitul "hei, dar eu  exact la asta nu m-am gândit!"

Cele 8 fericiri, vrui a scrie povestiri, poate că-s şi faţete în  grame ale fericirii, în mine au ajuns ca zâmbete croite pe tristeţi interioare răvăşitoare, dar frumoase, dureros de frumoase!

1. Wanda Winnipeg
 "După părerea ei, totul se rezumă la două principii: să ştii să te căsătoreşti şi să ştii să divorţezi."
"Wanda credea că nu o va scoate la capăt decât folosindu-se de bărbaţi. Aceştia o păceau. Era un lucru evident.Iar ei îi plăcea să fie plăcută."
"Dorea să se culce cu un bărbat la fel cum celelalte, la aceeaşi vârstă, doreau să ia un examen dificil"
"S-a pus pe studiat piaţa masculilor cu osârdia scrupuloasă pe care avea s-o dovedească toată viaţa"
Ce se întâmplă cu miliardara aceasta arogantă, cu trecut oficial inventat, pe  vro 20 de pagini fermecătoare, adică exact tiparul schmittian despre care ziceam: scriere emoţionantă + final neaşteptat?! Oi, ce-mi vine a dezvălui totul despre rostul minciunii or vise forţate a fi împlinite!

2. E o frumoasă zi cu ploaie
"Ursuză, privea ploaia câzând peste pădurea landeză.
- Ce vreme nesuferită!
- Te înşeli, draga mea.
- E o frumoasă zi cu ploaie.
Părea sincer.
În ziua aceea, ea dobândi două certitudini definitive: el o enerva la culme şi, dacă va putea, nu-l va părăsi niciodată."
Tot pe câteva pagini se învârt vro 20 de ani de   nefericire, o altfel de nefericire,  ca şi în prima povestire, a  Wandei, destinul lui Helene revine,  doar o secundă,  într-un punct al începutului trecut pentru  a închide bucla şi a redeschide o alta,  pe un alt nivel. Şi o faţadă a lui a (te) minţi , o altfel de faţadă.
 3. Intrusa
         " Cine era intrusa aceea? Era a treia oară, cel puţin... Precedentele apariţii fuseseră atât de fugare, încât Odile crezuse că imaginaţia îi joacă feste, dar acum avuseseră amândouă răgazul să schimbe o privire; i se părea chiar că cealaltă, după ce surpriza trecuse, se strâmbase de teamă când o luase la fugă"
Un  a te minţi născut din neputinţe, o altfel de iubire, nu cea cumpărată de Wanda, nu suficienţa lui Helene, sfâşietoare poveste!

Fiecare povestire, ziceam de 15-20  pagini, este construită ca un roman miniatural (da, ştiu, o nuvelă!), condiţii în care nu-i de mirare că s-a făcut şi un film; autorul a ecranizat în 2006 (anul apariţiei volumului) unul dintre subiecte. N-am ajuns încă acolo! Sunt atâtea detalii prin care privim povestea, caturi ale unei aparente existenţe banale, apoi o stânga-n-mprejur şi e  cu neputinţă de a ne trece doar prin faţa ochilor citirea, făr de strângeri ale inimii, deci trăire!

Despre amprentele acestea, care rămân, nu mai scriu decât că  de la prima citire, astea 3 luni,  am tot citit Murakami, Haruki Murakami, care nu-i vrun light, şi azi am terminat Steve Jobs biografia autorizată, care mi-a răvăşit puternic câteva dintre credinţe, în aste condiţii ziceam, când am redeschis cartea pentru a selecta câteva rânduri mi-am amintit instant ce se întâmplă cu Intrusa sau cu Prinţesa desculţă.

Mai viu şi mâine, îs sfârşitoare poveştile acestea pentru o singură zi de recitire!

* Eric-Emmanuel Schmitt - Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri - Ed. Humanitas - 2011, 25  lei în librăriile Alexandria (mai ieftină prin alte părţi)

2 comentarii:

  1. Nu-i asa ca a fost foarte frumoasa? Mie mi-a placut foarte mult si mi s-a lipit de suflet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îţi mulţumesc că ai scris despre ea, altfel eu nu-mi lipeam nimic de suflet:)

    RăspundețiȘtergere