duminică, 19 decembrie 2010

Trenuleţul Thomas

















Pentru Sfântul Ştefan – zi onomastică pentru bebe, am realizat eu decorul la tortul Kinder Pinguin, pe care îl va pregăti mam’ sa . Iniţial, bebe a vrut Tomgeri- cum spune el, apoi Thomas, amu’ de l-aş fi întrebat ar fi raspuns maşinuţa Robbie, da’ n-am mai repetat asta, mi-am resetat o dată din cap Tom&Jerry, pentru care am şi acceptat proba cu Hannah Montana, om sunt şi eu!


Etapele sunt identice ca la Hannah, diferenţa constă în faptul ca Thomas nu este tot pictat, baza este din pastă de zahăr colorată în galben (cea rămasă de la Hannah, foarte bine s-a păstrat), apoi din jumătate de doză de PDZ am decupat iniţial trenul din pastă albastră şi am făcut roţile, apoi am pictat părţile ce-s cu negru, din pastă roşie am modelat ferestrele, din gri faţa lui Thomas, care era tare frumoasă în original, la mine cu dinţii puşi cam aduce a vampir! După necazul cu faţa de la Hannah Montana, ăsta este perfect, nu-mi bat capu’ cu asta!


Doar cateva poze:
Colorare PDZ alba
Intins PDZ galbena pentru baza decor









Acoperit foaie de napolitana cu PDZ

Intins PDZ albastra









Decupare trenulet dupa model










Apoi, etapele fara poze, decupat rotile si capul, pictat fata, pictat cu negru. Toate piesele adaugate, le-am lipit de baza cu miere de albine, inclusiv toate steluţele cu care am scris mesajul.

Ceea ce nu-mi place este că l-am încărcat prea tare, la final abia am văzut asta! Şi m-am străduit să ajung la aşa încărcătură multe ceasuri! Nici de poze n-am mai avut vreme!


Îs tare curioasă ce reacţie va avea, în topul bucuriilor tortuloase este tot bebe la Sfantul Alexandru cu ’’Nu tăia Zgubi, nu capu’ Zgubi!’’

L.E. "Mama, mai arată o dată Thomas!", asta ca răspuns la primul contact cu Thomas trimis pe mail.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu